După primele amicale, Costel Gâlcă e total nemulţumit de jocul Universităţii Craiova! Ce spune despre adversarii din Conference League

După primele amicale, Costel Gâlcă e total nemulţumit de jocul Universităţii Craiova! Ce spune despre adversarii din Conference League
  • Publicat:

După două săptămâni de pregătire şi două meciuri amicale, Costel Gâlcă nu este deloc satisfăcut de jocul Universităţii Craiova.

Lotul este practic acelaşi, iar unicul jucător sosit, Carlos Mora, are probleme de adaptare, evoluţiile sale nefiind deloc convingătoare. În plus, mai lipsesc şi Bancu, Mekvabishvili, prezenţi la Euro, şi eternii indisponibili, Screciu şi Baiaram.

Antrenorul Costel Gâlcă a tras un semnal de alarmă şi a recunoscut că jocul Universităţii Craiova suferă pe ambele faze şi nu mai are mult timp la dispoziţie pentru a-l regla.

După primele amicale, Costel Gâlcă e total nemulţumit de jocul Universităţii Craiova: „Avem foarte mult de lucrat, şi în atac şi în apărare”

Chiar dacă a câştigat cu 1-0, Ştiinţa a fost dominată net de Legia Varşovia, echipă care a ratat cu nemiluita, iar oltenii au punctat printr-un şut de la mare distanţă al lui Căpăţână.

Cu o zi mai devreme, cei de la Pafos au învins Universitatea Craiova cu 2-1, ciprioţii fiind net superiori în prima repriză, în care oltenii au arătat mari carenţe, iar stoperul Buşe a dovedit că prezenţa sa în lotul echipei mari a Universităţii Craiova este inexplicabilă.

Costel Gâlcă a vorbit şi despre posibilii adversari ai Universităţii Craiova din turul 2 preliminar al Conference League, fază în care oltenii se vor duela cu învinsa dintre Botev Plovdiv şi Maribor, duel din primul tur preliminar al Europa League.

„Suntem în pregătire, dar nu sunt mulţumit de jocul echipei, bineînţeles că mai avem mult de lucrat. Cu Legia a fost o victorie muncită, să nu uităm că am pierdut cu Pafos. E prea devreme să am o concluzie concretă asupra echipei. Toţi băieţii sunt foarte implicaţi, de aceea le-a şi fost greu la aceste meciuri, mai avem o săptămână şi meciuri amicale.

Trebuie neapărat să îmbunătăţim jocul echipei, mai avem mult de lucrat, şi în atac şi în apărare. Botev Plovdiv şi Maribor sunt echipe bune, sunt de luat în considerare, cred că în principiu Maribor este favorită, dar şi Botev a progresat în ultimii ani, este echipă solidă” a declarat Costel Gâlcă.

În cele două jocuri de verificare din stagiul în Austria, Universitatea Craiova a câştigat cu 1-0 contra formaţia Legia Varşovia şi a fost învinsă cu 2-1 de formaţia cipriotă Pafos.

Universitatea Craiova va mai disputa încă două meciuri de verificare în Austria: pe 29 iunie, cu campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, iar pe 30 iunie, cu Jablonec.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Reacția englezilor după ce au văzut cum a plecat echipa României de la hotelul din Germania
Reacția englezilor după ce au văzut cum a plecat echipa României de la hotelul din Germania
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea. Cum arată
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea.…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit unui posibil client ca să investească într-o platformă înşelătoare
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit unui posibil client ca să…
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi în ţara noastră!
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi…
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după…
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
EXCLUSIV Dovezile bombei ecologice de la un depozit de deșeuri din Argeș: pârâu poluat și niveluri de amoniu depășite de peste 800 de ori
EXCLUSIV Dovezile bombei ecologice de la un depozit de deșeuri din Argeș: pârâu poluat și niveluri de amoniu depășite de…
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×